Blog

Joe Rusi Band

Joe Rusi este un artist norvegian născut în România, crescut la Botoșani, care în 1999, la vârsta de 24 de ani,  s-a mutat în Norvegia.

A început să cânte la vioară și pian de la 6 ani , dar după 5 ani de studiu, ca urmare a unui accident, a fost nevoit să renunțe. După recuperare, la 12 ani s-a apucat de cântat la chitară, iar mai târziu a făcut un Master în Compoziţie şi Chitară,  la Berklee College of Music.

Joe și trupa sa au făcut  un turneu în USA și Canada în 2010 și 2012.

 Primul  album “Who I am“ înregistrat în New Orleans alături de mari artiști de blues, a fost nominalizat la Spellemannsprisen, echivalentul premiilor Grammy în Norvegia.

Albumul ”A Tout Le Monde From…” a fost produs de Arne Skage Jr. și a fost înregistrat în New Orleans împreună cu muzicienii Doug Belote (tobe), John Papa Gros (pian), Cyril Neville (percuție), Mark Mullins &  Levee (suflători) și George Porter Jr. (bas, The Meters).
Opt din cele zece piese de pe noul său album sunt compoziții proprii, iar la melodiaA Tout Le Monde From New Orleans”, Joe Rusi îl are invitat pe Reidar Larsen, considerat regele bluesului scandinav.

Despre Joe Rusi, Rick Peckham (președinte asistent al departamentului de chitară, Berklee College of Music) spune: „Chitara lui Joe Rusi este pur și simplu minunată.”