LAYLA ZOE

S-a născut în Nanaimo, British Columbia, Canada. A lansat un EP, You Will, în 2005, urmat de albumul de debut, Shades of Blue (2006), urmat apoi de Hoochie Coochie Woman (2007), The Firegirl și Live at Errington Hall (2008), Sleep Little Girl (2011), The Lily (2013), Live at Spirit of 66 (2015), BluesCaravan și Breaking Free (2016), Songs from the Road(2017). În 2018 a cântat la Mahindra Blues Festival din Mumbai, alături de John Mayall, Coco Montoya și Walter „Wolfman” Washington și a scos dublul album Gemini. Nowhere Left to Go a fost înregistrat de la distanță, în timpul constrângerilor pandemiei COVID-19 în Europa (2020), iar ultimul album este The World Could Change(2022).
Cineva a scris odată ”Dă-i lui Layla Zoe o scenă și ea îți va arăta magia! Ea a creat, probabil, cel mai mare zumzet vocal al oricărei cântărețe despre care am auzit în ultimii ani în Toronto”
„Pentru mine”, spune Layla, „nu este nimic la fel de satisfăcător ca să fiu pe scenă cu trupa mea, oferindu-mi inima fanilor, prin muzică. Îmi place să scriu cântece, îmi place să fiu în studio, dar spectacolele live sunt motivul pentru care îmi iubesc atât de mult meseria.”
Pe scenă cu vedete de la Henrik Freischlader și Krissy Matthews până la Sonny Landreth, cântând gospel alături de incredibila Susan Tedeschi, câștigând premiul vocalistul anului în 2016 la European Blues Awards și lansarea a treisprezece albume până în prezent sunt doar câteva dintre momentele demne de menționat din cariera lungă și dedicată a lui Zoe în blues.
Layla Zoe va concerta la Open Air Blues in the garden, Dărmănești jazz blues festival, pe 26 august 2023.